Alimentarea cu energie electrică ar putea fi restabilită, dacă Kievul va recunoaște teritoriile anexate de Rusia, spune Medvedev

Alimentarea cu energie electrică ar putea fi restabilită, dacă Kievul va recunoaște teritoriile anexate de Rusia, spune Medvedev
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 28/10/2022, 19:31

Situația aprovizionării cu energie electrică în Ucraina se va îmbunătăți, dacă Kievul va recunoaște cererile Rusiei, înaintate în cadrul operațiunii militare speciale și rezultatele referendumurilor, a scris vineri, pe canalul său Telegram, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev.

„Drumul spre stabilitatea aprovizionării cu energie este diferit. Ea presupune recunoașterea legitimității cererilor Rusiei în cadrul operațiunii militare speciale și a rezultatelor acesteia, reflectate în Constituția noastră. Atunci situația aprovizionării cu energie se va îmbunătăți”, a spus el, în urma deciziei autorităților ucrainene de a importa energie electrică din Slovacia.

Medvedev consideră că „achiziționarea de către regimul de la Kiev de electricitate din Slovacia va duce la noi creșteri ale prețurilor la energie atât pentru europeni, cât și pentru ucraineni, dar nu va aduce stabilitatea dorită a sistemului ucrainean de aprovizionare cu energie electrică”.

Consilierul șefului Oficiului președintelui Ucrainei, Mikhailo Podolyak, susține că declarația lui Medvedev demonstrează că Rusia recunoaște terorismul la nivel de stat.

„Fantastic! Kremlinul a declarat direct prin Medvedev: „vom distruge sistemul energetic ucrainean și vom teroriza milioane de oameni până când Ucraina va accepta să se predea”. De fapt, este o mărturisire oficială de terorism la nivel de stat. Ce fel de negocieri pot fi luate în considerare aici? Cu cine?”, a declarat el.

De la începutul invaziei, Rusia a efectuat un total de 85 de atacuri asupra instalațiilor energetice ale Ucrainei, 51 de lovituri numai în luna octombrie.

După anularea exportului de energie electrică în Europa, comercianții ucraineni LLC D. Trading, LLC ERU (Resursele energetice ale Ucrainei) și Compania energetică de stat a Ucrainei au început să testeze posibilitatea de a importa energie electrică din Slovacia.

Sursa: TASS

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Urmărire cu final neașteptat! Un afacerist a intrat cu un Lamborghini într-un stâlp în timp...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Reuters: Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Majoritatea șoferilor fac această gafă. Puțini pot să renunțe la acest obicei
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Graceland, celebra casă a lui Elvis Presley, a scăpat la limită de executarea silită
×